Literatură – Costel Simedrea
Costel Simedrea, adică eu, s-a născut la Racașdia, în Caraș-Severin, pe data de 7 decembrie 1956. Școala primară o face în comuna natală, iar liceul la Oravița, urmat de o școală post-liceală de laboranți pentru agricultură și industrie alimentară la Constanța. Meseria de laborant o practică doar un cincinal, apoi, fiind un nonconformist, poate și inadaptabil, a mai practicat o grămadă de meserii cum ar fi muncitor necalificat, miner, șef de depozit, gestionar, contabil, C.T.C-ist la fabrica de pâine și … Dumnezeu mai știe câte!
Totuși meseria pentru care avea înclinații deosebite, pe care cu drag a practicat-o încă de pe băncile liceului și mult timp chiar și după pensionarea de invaliditate, a fost cea de boem! Această meserie sfântă a învățat-o la cenaclul „Mihai Eminescu” (printre ai cărui membrii fondatori se numără), actualmente „Mihai Novac” cel care i-a dat prima lecție de artă poetică:
– „Mierloiule, poezia nu-i lucru manual! Poezia îi, ori nu-i. La tine îi, așa că scrie!” Și a tot scris…
A debutat în 1978, în revista timișoreană Orizont dar, pentru că nu a vrut să fie un alt Faust, în anii '80 renunță la scris, fapt care îl supără pe Gheorghe Azap mentorul, prietenul, fratele și „tatăl” său, cel care îi spune:
– „Măi copile, dacă Dumnezeu ți-a dat un dar, nu îți bate joc de el, că Îl superi!”
Nu l-a ascultat, totuși, în 1997, în colecția „Liliput” Gheorghe Cramanciuc îi scoate un opuscul, „Violonistul”, în cincizeci de exemplate, la Biblioteca Paul Iorgovici și de aici pleacă totul …
Sunt doi oameni determinanți la debutul editorial. Prima este fiica lui care, descoperind „Violonistul” după opt ani si văzând succesul de care se bucură în rândul colegelor de liceu, insistă să se reapuce de scris, ba chiar, mințită fiind că nu sunt sponsori, îsi economisește alocația pentru a aduna bani, iar cel de al doilea este Mirco Lechici, primarul comunei natale, cel care în 2007 îi finanțează apariția volumului de debut, (și următoarele) „Mucegaiuri rare”, volum care cuprinde poeme din anii de liceu și are un titlu dat de Ion Chichere, volum care apare la editura Modus P. H a lui Tavi Doclin, iar după acesta au început să curgă an de an: „Tristețea substantivelor comune”, „În căutarea titlului pierdut”, „Alba-neagra”, „Cărarea de cenușă”, „Strada Mare”, „Frunze de lut”, toate la editura „Eubeea”. Urmează antologia „Născocind cuvâutul” la „Brumar”, apoi „Romanțe hemografice” si „Ouă de cuc” din nou la „Eubeea”, „Povești pe albul zăpezii” la „Mirador, „Arhiva de vise” și „Calendare de fum” iarăsi la „Eubeea” iar cel mai recent, „Plecarea din clepsidră”, la editura „Hoffman”, finanțat de un prieten din adolescență care dorește să rămână anonim.
Și nu se termină aici. În acest an, cu voia lui Dumnezeu vor apărea la Editura Episcopiei Caransebeș, cu finanțarea dânșilor „Mugur de cruce”, iar la editura „Castrum de Thymes”, cu sprijinul d-lui Anton Georgescu și al primarului Mirco Ilie Lecici, cel care a continuat lucrarea începută de tatăl domniei sale, „Cartea cu povești”!
Ce s-ar mai putea spune? Despre autor s-a scris nu mult, dar laudativ in câteva reviste precum „Luceafărul de dimineață”, „Tribuna”, „Arca”, „Orizont”, „Orient latin” „Banatul”, „Actualitatea literată”, „Cafeneaua Literară”, „Argeș”, „Ardealul literar”, „Poesis”, „Portal Măiastra”, „Sintagme literare”, „Bocșa culturală”, „Confluențe”, „Tibiscus” din Uzdin”, „Anotimpuri literare” din Canada, reviste în care i-au apărut și versuri. Mai mult, Gheorghe Secheșan publică o carte, „Icoana din izvor”, un studiu monografic despre cărțile lui. Despre cărți au mai scriu și Daniel Luca în ” Raftul de la colț” și Daniel Marian în „Cărți pentru balansoar”, precum și în „eCreator”. A fost cuprins în „Enciclopedia poeților români de pretutindeni” apărută la Chișinău sub semnăturile lui Mihai Cimpoi, academician si Traian Vasilcău, poet, în antologia „Peisaj în devenire” a lui Marian Oprea, dar și în antologia de poezie religioasă „Se-nalță gândul frunților plecate”, semnată de Anton Georgescu și apărută la editura „Tim” din Reșița. O poezie i-a fost pusă pe muzică de George Popovici, „Ora de liniște” și vreo cincisprezece de maestrul Sabin Pautza, dintre care patru lieduri apar într-o carte la „Editura Muzicală” din București, unul chiar dând titlul cărții: „La poarta sufletului…”
Și pentru că tot veni vorba de suflet, autorul îsi cere iertare de la cei pe care, involuntar, i-a uitat în această poveste și le mulțumește celor care l-au omis din povestea lor!