Porţile Poeziei 2018 la Reşiţa

Marele premiu al festivalului a fost acordat omului de cultură Milutin Micovic din Muntenegru, prezent pentru prima dată la Reşiţa, dar nu şi în România. El a adus publicului cărăşan şi colegilor poeţi mulţumirile sale, a împărtăşit acestuia primele impresii din oraşul cu poeţi şi a vorbit cu mâna pe inimă despre legăturile literare între cele două popoare vecine şi prietene:

Şi pentru că evenimentul se desfăşoară în anul centenarului, Episcopia Caransebeşului a acordat câştigătorului marelui premiu medalia aniversară „România centenar” şi un volum de istorie a Banatului, editat în limba engleză de Academia Română.

În deschiderea evenimentului alocuţiuni au ţinut Matei Lupu – prefectul judeţului Caraş-Severin, dr. Liubiţa Raichici – şeful Direcţiei pentru Cultură Caraş-Severin şi organizatorul festivalului, Zarina Lengyel din partea Fundaţiei Activity, Mihaela Iacob, consilier în Ministerul Culturii şi Daniel Tudose – director TMK Hidroenergy Power, sponsorul general al evenimentului.
În după-amiaza zilei pe scena Teatrului de Vest din Reşiţa se desfăşoară un regal de poezie susţinut de poeţii internaţionali prezenţi în oraş. Manifestările evenimentului vor continua vineri, 25 mai la Moldova Nouă şi în Clisura Dunării şi sâmbătă, 26 mai la Oraviţa.

Alte articole