Porțile Poeziei, 2019

Momentul festiv al deschiderii celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional „Porţile Poeziei“ s-a desfăşurat în prezenţa oficialităţilor joi, 23 mai 2019, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ.

Poeţi importanţi ai momentului din 13 ţări au fost întâmpinaţi de oficialităţile judeţului, în cadrul ceremoniei de deschidere a festivalului fiind decernat şi premiul de prietenie şi poezie, care în acest an merge pentru a doua oară în Japonia. Dacă la prima ediţie acest premiu i-a fost acordat poetei japoneze Kayoko Kamasaki, în 2019 i s-a decernat poetei Rie Goto, tot din Japonia, care emoţionată, a declarat: „Mă bucură în mod deosebit faptul că am venit aici, fiindcă m-am întâlnit cu diverse lumi, fiindcă fiecare este o altă lume. Pe lângă aceasta, poeţii invitaţi sunt, într-adevăr, artişti polivalenţi, fie pictează, fie cântă, de aceea mă bucur să fiu aici, fiindcă fiecare este, în parte, o altă lume. Sunt recunoscătoare pentru bucuria pe care mi-aţi făcut-o, bucurie pe care putem să ne-o dăm unii altora, căci, unde ne mai putem întâlni să ne bucurăm împreună!? Este o fericită ocazie să ne bucurăm împreună“.

Imagini

[ngg src=”galleries” ids=”2″ display=”basic_thumbnail” thumbnail_crop=”0″]

Alte articole