Vă informăm pe scurt că în fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetățeni sunt invitați să viziteze monumente istorice sau să ia parte la evenimente prin care cunosc patrimoniul cultural din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), organizate la inițiativa comună a Consiliului Europei și a Uniunii Europene. Din anul 1992 Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanților ocazia să descopere atât monumentele istorice cât și patrimoiul cultural. Evenimentele culturale organizate cu acest prilej, se adreseazaă tuturor cetățenilor, oferindu-le ocazii ce favoritează comunicarea interpersonală. Apropierea de patrimoniul cultural conștientizează sentimentul identitar al locuitorilor, de apartenență la valorilor tării, ale regiunii, ale orașului sau ale mediului rural și îmbogățește cunoașterea diversității societății noastre, contribuind la o mai bună înțelegere mutuală între cetățeni.
În anul 2022, Consiliul Europei a ales tema Sustainable heritage, adică Patrimoniul durabil. Zilele europene ale patrimoniului în 2022 prezintă numeroase oportunități pentru ca organizatorii de evenimente și vizitatorii să reflecteze asupra modului în care ne putem identifica și proteja patrimoniul cultural.
Patrimoniul cultural comun al Europei este dinamic și se îmbogățește nu doar prin redescoperirea rădăcinilor comune cât și prin continua evoluție a inițiativelor și programelor dedicate, printre care și Zilele Europene ale Patrimoniului. Acestea sunt recunoscute public și au propria lor moștenire și un clar caracter inclusiv care merită să fie dezvoltat și studiat sistematic.
Aceste considerente au constituit temeiul formulării temei ”Împreună, în simbioză cu patrimoniul cultural” pentru organizarea și desfășurarea evenimentelor ediției ZEP, prin care să se reflecte semnificațiile anului 2022 pentru România în contextul cultural European.
Scopul evenimentelor Z.E.P. este acela de a sensibiliza cetățenii privind cunoașterea și respectarea patrimoniului cultural local, iar în cadrul temei din acest an, de a evidenția rolul păstrării valorilor culturale tradiționale ce contribuie semnificativ la cultura europeană.